Interiorul nostru versus imaginea exterioară a celorlați

Comparația cu ceilalți rareori e stimulativă. Teama de a nu face, de a nu realiza suficient, de a nu fi lăsat pe dinafară, de a nu rata oportunități se transformă într-un sindrom anxios care se bazează pe impresia – veche de când lumea! – că „iarba este întotdeauna mai verde la ceilalți” (azi, mai ales pe internet și pe rețelele de socializare). Până să descoperim că nu e naturală, ne sabotăm pierzând timp, din dorința de a ține pasul cu toate, prinși în capcana comparației.

Pare că toți au acces la lucruri superioare celor pe care le trăim noi și devenim nemulțumiți de familie, de partener, de job, de noi, neatenți la propria persoană. Comparația cu ceilalți ne face anxioși, fiind, de cele mai multe ori, în defavoarea noastră, căci comparăm interiorul nostru cu imaginea exterioară a altora. Mai ales dacă avem niveluri scăzute de competență, autoritate și integrare, oricât am încerca să conștientizăm limitările și vulnerabilitățile celorlalți, singurele pe care le experimentăm sunt vulnerabilitățile noastre.

De aceea, singura comparație echitabilă e cu noi, în raport cu evoluția noastră. Sunt psiholog şi personal cred că nu există oameni cu atitudini greşite în abordarea sarcinilor vieţii, ci cred că există dificultăţi şi moduri diferite de abordare a acestora, care ţin de structura de personalitate a fiecăruia. În acest sens, psihoterapeutul împreună cu clientul, se orientează spre felul în care este abordată o situaţie şi încearcă să găsească soluţiile cele mai bune pentru a restabili echilibrul afectiv.