„De câte nu mi-a spus că se schimbă și am crezut… I-am dat nu știu câte șanse și tot ca el/ ea face. Așa nu se mai poate.” „De-acum schimb eu foaia și nu mai permit să-mi facă asta! ” Deseori auzim discuții despre cum ar trebui să fie celălalt sau despre ce ar trebui să facem noi, ca să fim fericiți în relațiile pe care le avem. Dorințele noastre se reduc la o schimbare ipotetică, pe care o așteptăm de prea mult timp, pentru a pune capăt nefericirii și a o lua, „așa cum trebuie „, de la capăt. Fiecare însă are binele său. Schimbarea pe care cineva ți-o promite când simte că te pierde sau pe care tu (ți)-o promiți, pompieristic, în situații dificile, nu provine decât din teamă sau disperare, deci nu este autentică.
Promisiunile și cuvintele de onoare date nu vor fi păstrate decât puțin după ce pare că totul a fost depășit, că a intrat în „normal „. Încet dar sigur sau, poate, brusc și din senin, revenim, în fapt, la ceea ce ne-a deranjat înainte. Din nou greșim în același fel, din nou dăm șanse și părem slabi. Bineînțeles, nu vorbesc aici despre greșeli rare, omenești, ci despre repetitivitate, despre un lanț de comportamente disfuncționale, care produc suferință de ambele părți. Când cineva promite că nu mai face, nu trebuie să fie la presiunea celor din jur.
Oamenii se schimbă doar atunci când vor ei cu adevărat, când conștientizează că ei înșiși au o problemă (chiar și aceea de a ierta de prea multe ori!) și doresc, autentic, să o îndrepte. De aceea, principala șansă acordată ar trebui să fie către noi înșine. Nu putem schimba pe nimeni, dar ne putem schimba noi, și noua noastră atitudine va transforma, cu siguranță, relațiile pe care le avem, indiferent de natura lor.
Sunt Zoltan Farkas, lucrez ca psihoterapeut și logoped pentru copii, adolescenți, adulți, cupluri și familii, în cabinetul de psihologie din București, aflat în Piața Romană. Contactează-mă!