Relaţiile familiale şi importanţa lor în dezvoltarea copilului

În universul familial al copilului este necesar ca ambii părinţi să-şi manifeste, în mod egal iubirea şi susţinerea, sprijinindu-se unul pe celălalt în intenţia şi în demersul lor de a dezvolta relaţiile cu cel mic şi de a contribui la formarea lui ca adult. La vârste fragede, psihicul are nevoie de exemple pe care să le urmeze, părinţii fiind primele şi cele mai importante modele ale copiilor. În general, comportamentul adulţilor este copiat întocmai de copil, acesta dându-i valoare de soluţie unică pentru abordarea vieţii înainte de a-i înţelege semnificaţia educativă.

Relaţiile familiale au impact direct asupra personalităţii copilului şi determină deci comportamentul viitor al acestuia. Atunci când există echilibru, starea copilului este caracterizată de curaj, iniţiativă, dorinţa de a învăţa, de a experimenta şi de a reveni lângă părinţi. Dacă tatăl este prea exigent însă, iar mama excesiv de indulgentă, atunci va fi generată o opoziţie accentuată tată-mamă, în defavoarea primului, copilul putând avea stări de neîncredere şi confuzie. Dacă ambii părinţi sunt severi, aceasta poate provoca riposte impulsive ale copilului faţă de cei din jur sau, din contră, submisivitate excesivă, lăsându-se pedepsit din orice.

Alte climate familiale defavorabile sunt cele caracterizate de indiferenţa părinţilor, generatoare de confuzie pentru copil, asociată şi cu sentimentul lipsei propriei valori, dar şi cele definite de o mamă autoritară şi un tată submisiv, ceea ce poate induce copilului frica faţă de femei sau ideea că masculinul este lipsit de valoare.

Copilul se poate simți sufocat

De asemenea, chiar şi într-un climat care pare suportiv, dar în care se ţine cont doar de dorinţele unor părinţi care doresc să se împlinească prin propriii fii, copilul se poate simţi sufocat şi, prin suprasolicitare, dezvoltă sentimente de culpabilitate, opoziţie, lipsă de iniţiativă şi dorinţa de a fugi. Pe termen lung, aceste relaţii familiale provoacă dificultăţi de relaţionare cu ceilalţi în lipsa învăţării unui ataşament sigur, bazat pe încredere în sine şi faţă de ceilalţi, şi pe cunoaşterea propriei valori.

Adultul poate repeta, inconștient, modelul parental sau, dacă atitudinea şi comportamentul părinţilor au fost percepute prea agresive şi intruzive, atunci el poate alege, pentru echilibrul său psihic, să nege acest model. Şi această negare presupune riscuri, căci adultul care respinge din conştiinţa o situaţie ameninţătoare (agresivitate, indiferenţă, intruziune, abandon), cu care nu vrea să se identifice, construieşte din lipsă relaţiile cu ceilalţi, fiindu-i greu fie în a pune limite, fie de a se separa, în funcţie de modul în care i-a fost produsă trauma.

Relaţiile familiale sunt repetitive în disfuncţionalitate, indiferent dacă, în mod subiectiv şi inconştient, alegem modelul sau ne opunem lui. Având grijă, ca adulţi, de propria persoană, contribuim la dezvoltarea unor relaţii emoţionale sănătoase cu toţi ceilalţi şi mai ales cu propriii copii, cărora le lăsăm moştenire viaţa noastră interioară.

Sunt Zoltan Farkas, psihoterapeut cu experiență, și vă aștept să discutăm despre familia dumneavoastră în cabinetul meu de psihologie din București.