Tipuri de psihoterapie: cele care aparţin familiei psihanalizei şi terapiile comportamentale şi cognitive

Principiul unei psihoterapii este simplu: să reflectezi asupra ta cu ajutorul unui specialist, pentru a adapta noi moduri de gândire şi de acţiune, mai conforme cu aspiraţiile noastre. Ameliorarea cunoaşterii de sine şi a stimei de sine este un rezultat comun tuturor psihoterapiilor, atunci când acestea funcţionează. Dar mijloacele folosite pentru a atinge aceste obiective diferă. În mare, există două familii principale de psihoterapii: cele care aparţin familiei psihanalizei şi terapiile comportamentale şi cognitive. Primele corespund ideii comune despre psihoterapie: eşti încurajat să vorbeşti despre trecutul tău cu un terapeut care vorbeşte puţin şi nu dă decât puţine sfaturi practice. Celelalte sunt realizate de un terapeut mai interactiv, care îşi spune părerea, oferă sfaturi şi îi propune clientului său tehnici pentru a-şi dezvolta noi moduri de a fi. Unul dintre principiile terapiilor comportamentale şi cognitive este acela că travaliul asupra trecutului nu este întotdeauna suficient pentru a rezolva dificultăţile.

Obiectivul este atunci de a-l învăţa pe client metode pentru a-şi modifica comportamentele şi gândurile şi să experimenteze noile feluri de a fi, mai adecvate aşteptărilor personale. De exemplu, la un pacient fobic, terapeutul, după ce a înţeles de unde provenea fobia, îl va ajuta pe client să se confrunte puţin câte puţin cu ceea ce îl înspăimântă. Pentru problemele de stimă de sine, el va căuta, după caz, să-l ajute pe clientul său să acţioneze mai mult, să aibă mai puţine gânduri devalorizante despre sine, să se afirme mai mult în faţa altora etc. În general terapeutul comportamentalist şi cognitivist este implicat şi interactiv : îşi spune părerea, propune sfaturi, încurajează eforturile clientului său. În contraparte, clientul va face eforturi să le realizeze, ceea ce nu este uşor pentru unii clienţi cu scăzută stimă de sine. Principiul unei psihoterapii de inspiraţie analitică este că înţelegând şi retrăind, în cursul terapiei, elemente din trecut va permite să te debarasezi de dificultăţi, care reprezintă forme de „blocaj” asupra unei anumite perioade din viaţă.

Aceste blocaje sunt la originea tendinţei de a rejuca mereu o dificultate nedepăşită în copilărie. Obiectivele acestor terapii sunt in principal să ajute clientul să ia cunoştinţă de anumite semnificaţii ascunse ale dificultăţilor sale şi, în fond, să dobândească o mai mare cunoaştere de sine. Sentimentele şi gândurile pe care clientul le încearcă în raport cu terapeutul său fac parte integrantă din procesul terapeutic, permiţând înţelegerea şi retrăirea relaţiilor cu persoanele importante din copilăria sa, surse de dificultăţi în relaţiile vieţii adulte. Stilul terapeutului este mai degrabă neutru. În acest tip de terapie psihoterapeutul intervine foarte puţin, nu dă niciun sfat, dar pune întrebări pentru a facilita conştientizarea şi propune interpretări.

Cum să alegi între diferitele psihoterapii?

Se spune că la fel de importantă ca tipul terapiei este şi calitatea terapeutului. Dar sunt situaţii în care, dacă suferi de fobie, rezultatele sunt mai rapide daca terapeutul abordeaza o tehnică cognitiv-comportamentală. Invers, dacă dorinţa este de a ştii de ce relaţiile tale cu mama au fost atât de frustrante şi de ce continuă ele să te facă şi astăzi să suferi, atunci terapia cu un analist este de preferat.

Sunt Zoltan Farkas, psihoterapeut cu experiență, și vă aștept să discutăm în cabinetul meu de psihologie din București.