Atacul de panică

Un atac de panică reprezintă apariţia bruscă a unei frici intense sau a unui discomfort intens care atinge un punct culminant în decurs de câteva minute, iar în acest interval se manifestă patru (sau mai multe) din următoarele simptome:

– palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea frecvenţei cardiace;
– transpiraţii tremor sau frisoane;
– senzaţie de respiraţie dificilă sau de sufocare;
– senzaţie de asfixie dureri sau disconfort precordial;
– greaţă sau disconfort abdominal senzaţie de ameţeală, instabilitate, cap gol sau lipotimie;
– senzaţie de frig sau de căldură;
– parestezii (senzaţii de amorţeală sau furnicături);
– frică de a pierde controlul sau de a « înnebuni » frică de moarte.

Manifestarea bruscă a acestei frici poate apărea fie pe fondul unei stări de calm, fie anxioase şi este imprevizibilă. Poate apărea din senin, atunci când persoana se relaxează sau se trezeşte din somn (atac de panică nocturn). În schimb, atacurile de panică previzibile sunt cele pentru care există un semn sau factor declanşator evident, cum ar fi o situaţie în care atacul de panică apare în mod tipic. Preocupările privind atacurile de panică sau consecinţele acestora se referă de obicei la : temeri de natură fizică, cum ar fi îngrijorarea că atacul de panică reflectă prezenţa unei afecţiuni grave (ex : boală cardiacă, epilepsie) ; preocupări sociale cum ar fi jena sau frica de a fi judecat negativ de ceilalţi din cauza simptomelor de panică vizibile ; îngrijorarea privind funcţia mentală cum ar fi teama că « innebuneşte » sau de pierdere a controlului.

Din această cauză, persoanele pot adopta diverse schimbări dezadaptative de comportament cu scopul de a minimiza sau evita atacurile de panică sau consecinţele acestora. Exemple cuprind : evitarea efortului fizic, reorganizarea vieţii cotidiene astfel încât să fie sigur de disponibilitatea ajutorului în cazul unui atac de panică, restrângerea activităţilor zilnice obişnuite si evitarea situaţiilor agorafobice cum ar fi : părăsirea casei, utilizarea transportului în comun sau cumpărăturile. Vârsta medie la care apare debutul tulburării de panică se află în intervalul 20-24 de ani. Într-un număr mic de cazuri debutează în copilărie, iar debutul după 45 de ani este rar, dar poate fi întâlnit. Dacă tulburarea nu este tratată, evoluţia obişnuită este cronică. În mod tipic, evoluţia tulburării de panică este complicată de un număr de alte tulburări, în special alte tulburări anxioase, tulburări depresive şi tulburări ale consumului de substanţe.

Exemple de ganduri negative

Tipuri de gânduri care apar in cazul unui atac de panică

Cât de mult se potrivesc la mine (1 – 100)
1 Nu sunt cum ar trebui să fiu
2 Nu sunt bun
3 Niciodată nu reușesc
4 Nimeni nu mă înțelege
5 Am decepționat pe alții
6 Nu cred că pot merge mai departe
7 Aș dori să fiu mai bun
8 Sunt slab
9 Viața nu merge cum aș vrea
10 Sunt decepționat de mine

11 Nu mai simt nimic plăcut
12 Nu mai pot suporta asta
13 Nu pot sa încep
14 Nu știu ce e cu mine
15 Aș dori să fiu în altă parte
16 Nu pot pune lucrurile împreună
17 Mă urăsc
18 Sunt un nimeni
19 Aș dori să dispar
20 Ce se întâmplă cu mine?

21 Sunt un înfrânt
22 Viața mea e o mizerie
23 O sa eșuez
24 Niciodată nu o s-o fac
25 Ma simt neputincios
26 Ceva trebuie să se schimbe
27 Ceva rău trebuie să fie cu mine
28 Viitorul e sumbru
29 Nu merit nimic
30 Nu pot termina nimic.

Cum putem trata atacul de panică?

Tratamentul psihologic al tulburării de panică este cel care asigură un deznodământ pozitiv pe termen lung. Tratamentul psihologic este cel care înarmează pacientul cu deprinderi de a identifica şi neutraliza atacul de panică din primele momente, de a schimba gândurile negative care contribuie la permanentizarea atacurilor de panică. În plus, persoana identifică factorii favorizanţi, factorii care declanşează atacul de panică şi îşi construieşte un alt mod de relaţie cu lumea şi un alt program de viaţă şi recreere care să evite aceşti factori.

Terapia psihologică include şi tehnici de control a respiraţiei şi stăpânirea senzaţiei de sufocare, metode de relaxare musculară progresivă, precum şi metode de relaţionare interpersonală. Pe parcursul terapiei, se setează diferite momente în care se evaluează progresul şi se fac ajustările necesare. Participarea persoanei este esenţială şi ea este sporită prin tehnici motivaţionale şi prin teme pentru acasă.

Contactați-mă pentru a stabili o întâlnire în cabinetul meu de psihoterapie din centrul Bucureștiului în care să ne cunoaștem și să stabilim împreună pașii de urmat.