Probabil ţi s-a întâmplat să te deranjeze atitudinea prietenului, a colegului de serviciu sau a partenerului cu care lucrezi. Nu mai spunem că s-ar putea ca şi şeful să te fi deranjat din când în când cu pretenţiile şi mofturile lui. Sau chiar angajatul este cel care-ţi crează probleme. S-a mai întâmplat să te enervezi că ai pierdut autobuzul şi din cauza asta ai întârziat la o întâlnire importantă. Ca să nu mai spunem că vecinul de la parter ţi-a zis şi el vreo două într-o dimineaţă când te duceai la serviciu, fapt care ţi-a stricat toată ziua. Acasă nu te mai înţelegi cu nimeni, iar băiatul cel mare îţi reproşează într-una că nu i-ai cumpărat telefonul pe care i l-ai promis. Sunt Zoltan Farkas, psihoterapeut cu peste 20 ani de experiență, și te aștept în cabinetul din București să discutăm despre problemele care te supără, depășindu-le prin terapie. [Contactează-mă]
Cu siguranţă că au existat şi momente mai dificile în viaţa noastră, fie că este vorba de locul de muncă, fie că am trecut printr-o despărţire de partenerul de viaţă, fie că un prieten bun sau un membru al familiei nu mai este printre noi. Poate ai avut momente când ai vrut să laşi totul şi să o iei de la capăt, dar ceva te reţinea. Sau, dimpotrivă, ai fi vrut să rămâi, dar împrejurările îţi impuneau, împotriva voinţei tale, să abandonezi ce ai şi să începi o viaţă nouă. Se întâmplă câteodată ca la sfarşitul zilei să facem bilanţul evenimentelor şi nu de puţine ori să ne gândim că anumite lucruri le puteam face mai bine sau că, din cauza lor, totul a luat o întorsătură nu tocmai favorabilă.
Cum eliminăm din dispozițiile pe care le avem?
Multe dintre acestea se întâmplă pentru că aşteptările pe care le avem de la noi sau de la alții nu ţin cont decât de dorinţele noastre. Ele reprezintă, de fapt, convingerile pe care le avem. Noi ştim că aşa trebuie să se întâmple, iar dacă se întâmplă altfel, avem toate datele să ne revoltăm. Pe de altă parte, sunt situaţii care nu depind de noi. Noi suntem doar spectatori, chiar dacă am dori cu orice preţ să putem interveni în cursul evenimentelor. Dacă ne-am simţit vreodată nervoşi, stresaţi, furioşi să ştim că este doar pentru că aşa vedem noi lucrurile. Pentru o altă persoană unul şi acelaşi eveniment nu produce nici cea mai mică emoţie. Poate ne-ar ajuta să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să eliminam cât mai multe din dispoziţiile enumerate.
Cum ar fi dacă nu ne-ar deranja deloc când prietenul nostru cel mai bun ar vorbi “nepotrivit” despre noi în compania unor persoane importante, sau când un coleg de serviciu ar obţine postul pe care ni-l dorim de atâta timp şi pentru care facem eforturi uriaşe să-l obţinem? Cum ar fi să depaşim situaţiile dificile aşa încât ele să nu lase nicio urmă şi să nu ne afecteze momentele importante din viaţa noastră? Putem obține aceste noi dispoziții prin exercițiile pe care le facem în ședințele de terapie din cabinet. Fricile nejustificate în anumite momente ale vieţii, anexietățile sau fobiile pe care le manifestăm faţa de diverse obiecte sau fiinţe, pot fi răspunsul la experienţele noastre timpurii. O traumă din copilărie ne poate urmări o viaţă şi, ce este cel mai rău, este că ea ne orientează deciziile în direcţii mai puţin dorite.
Depresia, ca rezultat al trăirilor la o intensitate marcantă a unor emoţii puternic negative, ne obligă să ne izolam de momentele plăcute şi ne menţin într-un disconfort permanent. Aceste trăiri sunt contagioase şi ele devin un mod de viaţă şi pentru persoanele de lânga noi, persoane care ne iubesc şi încearcă să ne ajute. Este atât de important pentru oricine să poată beneficia de resursele de care dispune! De cele mai multe ori ştim cum să abordăm o situaţie, dar se întâmplă, mai ales în momente mai speciale, să nu avem soluţii gata pregătite. Nici partenerul de viaţă şi nici cel mai bun prieten nu ne poate orienta pe o direcţie cu speranţă. Uneori nici nu bănuim cât de mult putem obţine dacă am fi conştienţi de resursele noastre. Trebuie doar să ştim unde să le căutăm.
Sunt Zoltan Farkas și fac terapie cu adulți, adolescenți si copii. Te aștept în cabinetul de psihoterapie din București pentru a sta de vorbă despre toate chestiunile care te preocupă, aflând împreună sursa lor și, în final, depășindu-le prin terapie.
Tariful unei ședinte de terapie este de 250 RON.