Zoltan Farkas, psihoterapeut cu experiență

De ce apar atacurile de panică?

Persoanele care suferă de tulburare de panică trăiesc adesea cu îngrijorări constante legate de:

• sănătate fizică (ex.: teamă de infarct sau epilepsie);

• percepția celorlalți (frica de a fi judecați negativ);

• controlul mental (teama de „a înnebuni” sau de a-și pierde controlul).

Pentru a evita aceste situații, mulți dezvoltă comportamente dezadaptative, cum ar fi:

• evitarea efortului fizic;

• reducerea activităților zilnice;

• reorganizarea vieții în jurul „siguranței” (prezența unei persoane de încredere, apropierea de spital);

• evitarea spațiilor aglomerate, a transportului public sau a cumpărăturilor (agorafobie).

De obicei, tulburarea de panică debutează între 20–24 de ani, mai rar în copilărie sau după 45 de ani. Dacă nu este tratată, evoluția este adesea cronică și poate fi însoțită de alte probleme, precum anxietate generalizată, depresie sau abuz de substanțe.

Gândurile negative asociate atacurilor de panică

În timpul sau după un atac de panică, persoanele pot avea gânduri precum:

• „Nu sunt suficient de bun.”

• „O să pierd controlul.”

• „Niciodată nu reușesc.”

• „Ceva rău trebuie să fie cu mine.”

• „Viitorul meu este sumbru.”

• „Sunt un înfrânt.”

• „Nu pot suporta asta.”

Aceste gânduri întrețin frica și contribuie la repetarea atacurilor.

Cum putem trata atacul de panică?

Psihoterapia pentru atacurile de panică

Tratamentul psihologic este cea mai eficientă soluție pe termen lung pentru tulburarea de panică. În cadrul ședințelor de terapie, persoana învață:

• să recunoască și să neutralizeze atacul de panică încă din primele momente;

• să schimbe gândurile negative și catastrofice;

• să identifice factorii declanșatori și să își construiască un nou mod de viață;

• tehnici de control al respirației și relaxare musculară progresivă;

• metode de gestionare a fricii de sufocare și a simptomelor fizice;

• abilități de relaționare interpersonală și comunicare eficientă.

Pe parcursul terapiei, progresul este monitorizat constant și se fac ajustări. Participarea activă a persoanei este esențială, fiind sprijinită prin tehnici motivaționale și exerciții pentru acasă.